Vasile Turcu a ajuns, miercuri la prânz, de urgenţă la spital, după ce a încercat să-şi pună capăt zilelor. Fostul acţionar dinamovist a lăsat şi un bilet de ”ADIO” în care explică familiei motivele care l-au făcut să clacheze şi să ia decizia de a se sinucide.

Vasile Turcu se află în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce a încercat să se spânzure. Fostul acţionar dinamovist ar fi lăsat un bilet în care-şi explica gestul cumplit.

Se pare că fostul acţionar dinamovist a lăsat şi un bilet de ”ADIO” în care şi-a explicat motivele care l-au făcut să-şi dorească să-şi ia viaţa.

”Totul a plecat de la supărări de pe urma afacerilor care nu-i mai mergeau. Pe fondul afec­ţiunilor cardiace de care suferea, agravate de vremea schimbătoare, Vasile a intrat în depresie. Puţină lume ştie: şi tatăl lui e într-o situaţie gravă, în comă, la acelaşi spital! Vasile ar fi lăsat un bilet de adio, în care, între altele, explica familiei ceva de genul: «Îmi pare rău, că nu vă mai pot sprijini cum o făceam cândva»”, susţine un apropiat de-al omului de afaceri, potrivit stiripesurse.ro.

Afaceristul a fost salvat în ultima secundă, în urma manevrelor de resuscitare, însă se află în continuare în stare critică. Acesta a fost găsit spânzurat cu un cordon de soţia lui, într-una din camerele vilei sale din centrul Capitalei.

 

Sursa: Cancan