Noaptea care s-a încheiat a fost una de coşmar pentru locuitorii Italiei, după ce mai multe persoane au fost rănite, iar momentan nu se ştie numărul morţilor, în urma mai multor seisme puternice.

Pe parcursul a patru ore au fost cutremure în lanţ, în Italia, simţindu-se în aproape toată ţara, inclusiv pe suprafaţa Romei. Un cutremur cu magnitudinea 5,4 s-a produs, în jurul orei locale 19:11, în centrul Italiei, în apropiere de Perugia. În aceeaşi zonă, la ora locală 21:18, s-a produs un al doilea seism. Anunţată iniţial de 6,1-6,2, magnitudinea a fost revizuită la 5,9. Până acum se vorbeşte doar despre doi răniţi. Este aceeaşi zonă în care numeroase localităţi sunt evacuate după ce au fost distruse de cutremurul de 6,2 din luna august. Un al treilea cutremur, cu magnitudine de 4,6, s-a produs în jurul miezului nopţii.

Primul seism a avut loc la 9,3 kilometri adâncime, într-o zonă muntoasă şi s-a simţit inclusiv în capitala Roma. Presa din Peninsulă spune că acesta, cu o magnitudine de 5,4, nu a provocat pagube importante. Nu au fost înregistraţi nici răniţi. Centrul Naţional italian pentru Vulcanologie a anunţat că epicentrul a fost localizat în apropiere de Macerata, lângă Perugia.

 

Sursa: Cancan