Doi soldaţi au fost ucişi şi unul rănit de o bombă plasată pe marginea drumului şi detonată de militanţi kurzi care a lovit un vehicul militar miercuri în sud-estul majoritar kurd al ţării.

Bomba a fost detonată de la distanţă în timp ce vehiculul trecea pe o autostradă în apropiere de Siirt, în sud-estul Turciei, au adăugat aceste surse.

Membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în afara legii, care conduce o insurgenţă de trei decenii împotriva statului turc, iau la ţintă frecvent maşinile şi camioanele militare şi ale forţelor de securitate cu bombe plasate pe marginea drumului, aminteşte Reuters.

Operaţiuni susţinute din aer au fost declanşate pentru a-i viza pe militanţi în regiune. Întăriri de trupe şi elicoptere au fost desfăşurate, au mai declarat aceste surse.

Sud-estul ţării în principal kurd a fost zguduit de unele dintre cele mai grave lupte de la apogeul insurgenţei în anii 1990, după ce o încetare a focului între stat şi PKK a fost ruptă în iulie anul trecut.

 

Sursa: Cancan