Poliţiştii au descins miercuri dimineaţa la domiciliul cunoscutului muzician Adrian Naidin, bun prieten cu Dan Bittman, acolo unde au găsit 1 kilogram de cannabis, marfa fiind pregătită pentru vânzare.

 

UPDATE 12.50. La scurt timp după descinderea poliţiştilor, Naidin a postat pe Facebook un mesaj, el aflându-se în spital. ”„Prieteni, concertul din data de 10 octombrie se amâăa. Mă aflu la spital din cauza incompetenţei unor poliţişti. În această dimineaţă, o patrulă de intervenţie mascată a politiei a descins la unul dintre vecinii mei. Din păcate, oamenii legii au greşit uşa şi au crezut că uşa de acces în apartamantul meu dă către un rai al drogaţilor, deci au spart-o şi au intrat peste mine. Fiind luat din somn şi fiind în stare de şoc, crezând că au intrat nişte bandiţi peste mine, am încercat să scap, dar am căzut pe geam, de la etaj . Am fost transportat la spitalul Elias de urgenţă şi o echipă de medici se ocupă de fracturile mele”,  a scris Naidin.

Poliţiştii de la Crimă Organizată şi procurorii DIICOT au făcut şapte percheziţii în acest caz, iar când au ajuns la imobilul în care locuieşte Adrian Naidin, au avut o mare surpriză. Pentru că proprietarul nu a deschis uşa, mascaţii au spart-o şi au intrat în forţă. În acel moment, violoncelistul Adrian Naidin a sărit de la etajul 1, însă s-a lovit de un aparat de aer condiţionat şi a fost transportat de urgenţă la spital. Poliţiştii au găsit în urma percheziţiilor 1 kilogram de cannabis care era pregătit pentru vânzare. Surpriză însă, la subsol au dat peste o „plantaţie” de cannabis.
Potrivit unor surse judiciare, Adrian Naidin este suspectat de poliţişti în acest caz.

Adrian Naidin este bun prieten cu Dan Bittman, iar marţi, cei doi au făcut un live pe Facebook chiar din locuinţa în care au descins poliţiştii. Bittman cu Naidin şi cu alţii au cântat două melodii în memoria lui Sebastian Papaiani şi Ioan Gyuri Pascu.

 

Sursa: Cancan