Detaliile unui nou caz de abuz in serviciu revolta opinia publica: este vorba despre modul in care fostul primar al Pitestiului, Tudor Pendiuc, a ordonat asfaltarea drumului privat din fata casei iubitei sale.

 

 

Femeia ii era si consilier personal la serviciu, un fel de secretara.

Conform reghizitoriului intocmit de procurorii DNA, in 2014 primarul Tudor Pendiuc i-a cerut sefului Administratiei Domeniului Public de la acea vreme sa amenajeze calea de acces spre cateva vile dintr-o zona linistita aflata la marginea orasului, langa padure. Drumul cu pricina ducea spre locuinta consilierei personale a primarului, Carmen Elena Lis, iar lucrarile ar fi costat aproape 28.000 de lei.

 

drum

Reporter: „Cand veneati dvs. anii trecuti la dansa acolo, cum era drumul?”
Ion Matei, postas Pitesti: „Era neasfaltat. Drum de tara, forestier. Peste noapte s-a asflatat, daca au aparut cladiri.”
Reporter: „Cum e vila doamnei?”
Ion Matei: „Eu cred ca e destul de instarita.”

Investigatorii au inregistrat o discutie edificatoare intre primar si secretara: femeia ii povesteste, indignata, ca un vecin s-ar fi aratat nemultumit de calitatea lucrarilor.

„Pai, dom’le, dumneata stii ca aici am facut treaba asta si c-aici era… aici este privat si ca trebuia sa platim din buzunar ca sa facem treaba asta? E gratis ca sa nu mai inoti in pamant, prin pamant si… si spui ca era loc de mai bine? Na! Prostii! Prostii baltii! (…) Da, ma, iubitu’, ma. Da, ma, iubitu’ si daca nu m-a enervat asta, ma, iubitu’, ma. Ma iubitu’, cum poti fi atat de bou?” – i-a spus consiliera primarului, care n-a pus la suflet.

Primar: „Lasa-i dracu’, nu te mai enerva.”
Consiliera: „Eu i-am spus doar: bai, domnu’… dumneata stii cine, ca… cine a facut asta? Dom’le, io am facut treaba asta. Si asta… este facuta… moca. Moca, daca stii ce e aia, moca. Pai cum, mai, cum poti dumneata sa spui cand a… ca nu este bine facut cand dumneata inoti prin pamant, pana intri a… pa treptele casei?”
Primar: „Iubarita, lasa-i dracu’ nu te mai enerva, fir-ar ai dracu’ de prosti, ca nu merita sa te enervezi. Asta e… un pacate amarate ca daca… statea dracu’, avea cizme pe acolo, n-avea pantofi. Da-i dracu’. Iubire, nu te s… Da-i dracu’… Ce-or zice, or zice. Bine ca e facut acolo, bine ca s-a rezolvat.”

In ciuda inregistrarilor, fostul primar sustine ca nu are o relatie speciala cu secretara si ca a ordonat asfaltarea drumurilor din zona spre binele pitestenilor.

Tudor Pendiuc, fostul primar al orasului Pitesti: „Este o situatie zic eu incredibila fiindca pe acel drum circula cetateni, circula autoturisme, circula autovehicule. Nu numai pentru cei care sunt in zona respectiva, cinci, sase familii, dar si diversi care merg in padure, probabil, care merg in vizita la casele respective.”

 

drum

De altfel si vecinii consilierei sustin ca n-au stiut ca lucrarea li s-a facut cadou.

Vecin: „Am crezut ca asta e planul primariei, ca am vazut ca s-a mai asfaltat, s-a mai facut cate ceva prin oras.”

Seful serviciului care a pus in practica dispozitiile primarului refuza sa faca declaratii. El a achitat insa intreg prejudiciul stabilit de procurori.

 

Sursa: StirileProTv