Situat la 87 km de Brasov, pe Drumul National 73, orasul Campulung si imprejurimile sale au fost intotdeauna o legatura activa a tarii Romanesti cu Transilvania. Accesul din Ardeal se face prin Culoarul Rucar-Bran iar din Bucuresti pe Autostrada A1 si DN Pitesti – Campulung sau prin Targoviste.

Campulung Muscel, un oras de munte, impreuna cu numeroase comune marginase in care traiesc cca 150.000 de locuitori, se afla intr-o depresiune marginita la sud de dealuri inalte, numite de localnici „muscele”, iar spre nord, est si vest de muntii Iezer-Papusa – o prelungire sudica a muntilor Fagaras, cei mai inalti din Romania, Piatra Craiului si Leaota, masive ce au altitudini cuprinse intre 2000 si peste 2500 m.