Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni! Cum va fi vremea de Paşte

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Vremea caldă, cu valori termice normale pentru această perioadă, va fi umbrită de ploi la nivelul întregii ţări.

În următoarele două săptămâni, meteorologii prognozează precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare în zonele montane. Până pe 16 aprilie, conform prognozei ANM, vremea va fi capricioasă, iar maximele vor scădea, în unele zone şi cu 15 grade faţă de zilele anterioare.

În Banat, valorile termice vor fi în scădere semnificativă faţă de cele înregistrate la debutul lunii aprilie, astfel că, în special în perioada 6-7 aprilie, acestea vor ajunge să caracterizeze o vreme răcoroasă. Media temperaturilor maxime va fi de 12 — 17 grade, iar cea a minimelor de 4 — 7 grade. Începând din data de 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou, astfel că valorile diurne, în cea mai mare parte a timpului, vor urca până la o medie de 20 — 22 de grade, iar cele nocturne vor fi de 6 — 10 grade. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referinţă, dar în special în perioadele 4-7 aprilie şi 12-14 aprilie, când aversele vor cuprinde areale extinse şi vor fi, în general, moderate cantitativ. În schimb, sfârşitul primei, dar şi al celei de-a doua săptămâni vor fi intervalele cu cele mai reduse condiţii de ploaie.

Pentru zona Crişanei, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, temperaturile vor scădea semnificativ faţă de cele înregistrate la debutul lunii aprilie. Prin urmare, vor fi maxime cuprinse într-un ecart mediu de 10 la 16 grade şi minime de 2 — 7 grade, cu cele mai scăzute valori în perioada 6-7 aprilie când vor caracteriza o vreme răcoroasă. Ulterior, începând cu ziua de 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou şi sunt de aşteptat valori diurne de 19 — 21 de grade şi nocturne de 5 — 8 grade, media pe regiune. Probabilitatea de apariţie a ploilor, local moderate cantitativ, va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referinţă, dar cu precădere în perioadele 5-7 aprilie şi 12-14 aprilie. În schimb, condiţiile cele mai reduse de ploaie vor fi în zilele de sfârşit de săptămână (8-9 aprilie, respectiv 15-16 aprilie).

În Transilvania, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile de temperatură, mai ales cele diurne, vor scădea semnificativ faţă de cele înregistrate la debutul lunii aprilie. Prin urmare, vor fi maxime cuprinse într-un ecart mediu de 10 la 16 grade şi minime de la 0 la 7 grade, cu cele mai scăzute valori în perioada 6-7 aprilie, când vor caracteriza o vreme mai rece decât ar fi normal. Din data de 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou, fiind de aşteptat valori diurne între 14 şi 20 de grade, respectiv nocturne, de la două la 7 grade, mediat pe regiune. Probabilitatea de apariţie a ploilor, local moderate cantitativ, va fi mai ridicată în perioada 5-7 aprilie şi 12-14 aprilie. În schimb, condiţiile cele mai reduse de ploaie vor fi în zilele de sfârşit de săptămână, precum 8 — 9 şi 15 — 16 aprilie.

În Maramureş, conform prognozei ANM, comparativ cu valorile înregistrate la debutul acestei luni, intervalul 5 — 8 aprilie va fi caracterizat de temperaturi în scădere accentuată, respectiv maxime ce se vor încadra într-un ecart mediu de 10 la 15 grade şi minime de 0 la 6 grade. Începând cu ziua de 9 aprilie este estimată o încălzire a vremii care va determina valori diurne de 16 — 20 de grade şi nocturne de la 4 la 7 grade. Probabilitatea pentru ploi, local moderate cantitativ, va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referinţă, în mod deosebit în zilele de 5 — 6 aprilie, respectiv 12 — 14 aprilie. În schimb, sfârşitul primei, dar şi al celei de-a doua săptămâni vor fi intervalele cu cele mai reduse condiţii de ploaie.

În Moldova, în prima săptămână de prognoză, temperaturile vor scădea faţă de cele înregistrate la debutul lunii aprilie. În zilele de 6 şi 7 aprilie, vremea va fi răcoroasă mai ales în jumătatea de nord a regiunii, cu temperaturi ziua de 9 — 14 grade şi noaptea de până la 4 grade, în medie regională. Începând cu data de 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou, estimările indicând un ecart mediu al maximelor de 16 — 20 de grade şi al minimelor de 5 — 9 grade. Ploi mai frecvente, în general moderate cantitativ, se vor semnala în jurul datei de 6 aprilie. Pentru celelalte zile ale intervalului de referinţa se menţine o probabilitate relativ ridicată pentru ploi locale. Excepţie vor face zilele de sfârşit de săptămână (8 — 9 aprilie, respectiv 15 — 16 aprilie) când şansele de ploaie vor fi cele mai reduse.

În Dobrogea vor fi variaţii termice de la o zi la alta, dar în general valorile se vor menţine apropiate de cele climatologic specifice primei decade de aprilie, cu un ecart mediu de 11 — 16 grade, ziua, şi 4 — 7 grade, noaptea. Apoi, din data de 9 aprilie, sunt estimate temperaturi în creştere uşoară şi treptată, maximele urmând a ajunge până la valori medii de 14 — 18 grade, iar minimele la 6 — 9 grade. În intervalul 4 — 7 aprilie, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse locale, moderate cantitativ, iar apariţia ploilor nu este exclusă nici pentru perioada 13 — 14 aprilie. În schimb, condiţiile cele mai reduse de ploaie vor fi la sfârşitul primei săptămâni, dar foarte probabil şi al celei de-a doua, din intervalul de referinţă.

În Muntenia, în prima săptămână de prognoză, temperaturile vor scădea faţă de cele înregistrate la debutul lunii aprilie şi se vor situa în jurul celor climatologic specifice perioadei din an, astfel că maximele vor fi cuprinse într-un ecart mediu de 13 — 18 grade, iar minimele între 2 şi 7 grade. Începând cu data de 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou, estimările indicând valori diurne de la 17 la 21 de grade şi pe timpul nopţilor de la 5 la 9 grade, ca medie regională. Averse mai frecvente, în general moderate cantitativ, se vor semnala în intervalul 4 — 6 aprilie, cu o probabilitate mai mare în orele după-amiezelor, iar apariţia ploilor nu este exclusă nici pentru perioada 13 — 14 aprilie. În schimb, prognoza relevă şanse foarte reduse de ploaie pentru zilele de sfârşit de săptămână.

În regiunea Olteniei, temperaturile vor scădea, în prima săptămână, faţă de cele înregistrate la debutul lunii aprilie şi vor deveni apropiate de cele climatologic specifice perioadei din an, astfel încât maximele vor fi cuprinse între 13 şi 18 grade, în timp ce minimele vor oscila între două şi 7 grade Celsius. Începând cu data de 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou, până la valori diurne de 17 — 21 de grade şi nocturne de 5 — 9 grade. Averse moderate cantitativ se vor semnala în zilele de 4 şi 5 aprilie, cu o probabilitate mai mare în orele după-amiezelor. Apariţia ploilor va mai fi posibilă şi în zilele de 13 şi 14 aprilie. În schimb, estimările arată şanse foarte reduse de ploaie pentru zilele de sfârşit de săptămâna, respectiv 8 — 9 aprilie şi 15 — 16 aprilie.

La munte, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, scăderea de temperatură faţă de valorile înregistrate la debutul lunii aprilie va fi semnificativă, astfel că vremea va deveni chiar rece pentru această perioadă din an, în special în perioada 6 — 7 aprilie. În acest sens, se vor înregistra valori maxime de la două grade Celsius la 8 grade Celsius, în medie. Minimele nocturne vor deveni negative în toată zona montană, la mijlocul săptămânii. Ulterior, din 9 aprilie, vremea se va încălzi din nou, iar valorile termice, de 4 — 10 grade ziua şi 0 — 5 grade noaptea, se vor situa în general peste cele climatologic specifice perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii, în general moderate cantitativ, va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referinţă, în mod deosebit în 4 şi 5 aprilie când vor predomina ploile, dar şi pe 6 şi 7 aprilie, când vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori.

În schimb, sfârşitul primei săptămâni, dar şi al celei de-a doua, vor fi intervale cu cele mai reduse condiţii de ploaie. Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
0 Scor (0 voturi)
Nota0
Persoane care discuta... Lasa un review
Sorteaza:

Fi primul care lasa un review.

User Avatar
Verified
{{{ review.rating_title }}}
{{{review.rating_comment | nl2br}}}

Show more
{{ pageNumber+1 }}
Lasa un review

Your browser does not support images upload. Please choose a modern one

  Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni! Cum va fi vremea de Paşte nu dispune de serviciul Tur Virtual 3D

Locatii in apropiere de Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni! Cum va fi vremea de Paşte

Secretul din spatele afacerii cu pacanele. Un om din sistem a vorbit despre trucurile la care apeleaza cazinourile

A pierdut 50.000 de euro la pacanele si a ajuns dator vandut la camatari. Acum ar face orice sa scape de acest viciu.

Exerciţiu de alarmare în toată ţara: IGSU porneşte sirenele pentru testarea echipamentelor şi informarea populaţiei

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) va desfăşura, de marţi până vineri, la nivel naţional, un amplu exerciţiu pentru testarea şi verificarea unor echipamente din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă – PROCIV 2017.

Iohannis promulgă o lege importantă pentru victimele din Colectiv

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi legea prin care statul plăteşte tratamentul în străinătate al victimelor din Colectiv.