La scurt timp după ce CANCAN a relatat povestea Mihaelei Ciovlică, o fostă contabilă care a ajuns să cerşească la staţa de metrou Dristor după ce şi-a pierdut casa, mai multe persoane ne-au contact pe adresa redacţiei şi au susţinut că femeia minte şi că realitatea este alta.

Respectivii spuneau că fosta contabilă are maşină, nu stă pe stradă, şi că pozează în victimă doar pentru ca să-i păcălească pe oameni şi să-i convingă să-i dea bani. N-ar fi fost primul caz, însă am vrut să ne convingem care este realitatea.

2 3bbimg-6795

O femeie ne-a spus că a văzut-o pe Mihaela Ciovlică în timp ce se suia într-o maşină. ”După ce a plecat de la metrou Dristor, acolo unde cerşeşte, respectiva s-a suit într-un Peugeot roşu. Are maşina ei, minte ca să păcălească lumea”, spunea femeia. Într-adevăr, respectiva maşină există, iar fosta contabilă s-a urcat în ea de mai multe ori în ultimele zile. ”Nu doresc nimănui să fie în pielea mea, unii vorbesc mult fără să ştie adevărul şi trag concluzii greşite.

Maşina respectivă nu este a mea. Aparţine unui om cu suflet mare, m-a lăsat să mă adăpostesc în maşină atunci când nu am unde să dorm, când nu am bani să plătesc o camera la hotel. Dorm în ea, mă învelesc cu pături, iau şi câinele. Vreau să îi mulţumesc domnului pentru ce a făcut pentru mine”, a declarat Mihaela Ciovlică pentru CANCAN.

Cerşeşte la gura de metrou Dristor
Cerşeşte la gura de metrou Dristor

Viaţa Mihaelei Ciovlică pare un lanţ nesfârşit de ghinioane. Femeia susţine că toate necazurile au început acum un an, odată cu moartea mamei ei. După ce mama ei a decedat, femeia a ajuns să doarmă pe unde apucă din pricina unor tranzacţii imobiliare care nu au avantajat-o, iar ea acuză că ar fi fost şi păcălită de către un notar care s-ar fi aflat în cârdăşie cu un grup interlop, iar astfel şi-a pierdut casa şi a ajuns pe drumuri. Mihaela Ciovlică susţine că îşi doreşte acum, în apropierea sărbătorilor, să îşi găsească o cameră în care să locuiască şi să facă rost de un serviciu pentru a nu mai putea fi nevoită să cerşească la gurile de metrou.

„Este tot ceea ce eu cer, oricui i se poate întâmpla să aibă probleme la un moment dat”, a mai spus femeia.

 

Sursa: Cancan