Într-un top realizat recent, la nivel internaţional, s-a ajuns la concluzia că există mai multe ţări din lume în care străinii se pot acomoda mai rapid decât în altele. Surpriza e că şi România se află printre acestea, chiar pe un loc mai fruntaş decât ar fi sperat cârcotaşii.

Concret, după ce recent s-a realizat un studiu denumit Expat Insider, pe 2016, organizaţia InterNations a ajuns la concluzia că una dintre cele mai prietenoase ţări din lume este Taiwanul, care ocupă chiar primul loc din clasament. Mai mult, printre cele 67 de ţări care se află în respectivul clasament, se numără şi România, fiind pe locul 15. De asemenea, în cadrul acestui studiu au fost intervievate peste 14.000 de persoane, pentru a se putea observa care sunt ţările în care locuitorii sunt suficient de prietenoşi, încât îi pot ajuta pe străini să se simtă ca acasă.

Aşadar, iată cum arată un top 20 al celor mai prietenoase ţări din lume, dintre cele 67 care se regăsesc în respectivul studiu:

  1. Taiwan
  2. Uganda
  3. Costa Rica
  4. Mexico
  5. Columbia
  6. Oman
  7. Philippine
  8. Noua Zeelandă
  9. Vietnam
  10. Portugalia
  11. Brazilia
  12. Spania
  13. Ecuador
  14. Canada
  15. România
  16. Bahrain
  17. Malta
  18. Indonesia
  19. Ucraina
  20. Irlanda

 

Sursa: Cancan