O profesoară de Limba şi Literatura Română a fost reţinută de către oamenii legii, după ce s-a aflat că a întreţinut relaţii intime c-un minor.

În vârstă de 40 de ani, femeia a fost reţinută, marţi, pentru 24 de ore şi va fi prezentată în această miercuri judecătorilor pentru o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit Poliţiei Neamţ.

Anchetatorii au stabilit că femeia a întreţinut relaţii sexuale cu un minor, care îi era elev, în clasa a XI-a, în perioada decembrie 2015 – iunie 2016. Pe 17 noiembrie 2016, băiatul a dispărut de acasă. În aceeaşi zi a fost semnalat un caz de suicid de pe podul care traversează râul Bistriţa în Piatra Neamţ.

După o lună de zile, cadavrul tânărului a fost găsit la barajul de la Reconstrucţia, notează Agerpres. Anchetatorii au stabilit că adolescentul, elev la Seminarul Teologic, s-a sinucis. În plus, acesta a fost condus pe ultimul drum în luna noiembrie a anului trecut, iar la funeralii participau atât foarte mulţi colegi ai acestuia, dar şi cei apropiaţi. Mai mult decât atât, băiatul a fost elev la Liceul teologic ortodox ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra-Neamţ.

Profesoara care ar fi avut relaţii intime cu elevul a fost audiată de procurori şi, în urma probelor strânse, inclusiv de la martori, a fost reţinută, marţi, pentru act sexual cu un minor. Potrivit unor surse, femeia ar fi soţie de preot şi are 3 copii minori.

 

Sursa: Cancan