Un accident grav a avut loc pe Drumul Naţional 73 D. 14 angajaţi ai Uzinei Dacia au fost răniţi, joi noaptea, după ce cele două autobuze în care se aflau s-au lovit, autorităţile declanşând Planul Roşu de Intervenţie.

Accidentul s-a petrecut pe Drumul Naţional 73 D, care leagă localitatea Vultureşti de Piteşti. Primul autobuz a încercat să evite o oaie, a frânat brusc, dar autobuzul din spate nu a reuşit să frâneze la timp.

În urma accidentului dintre cele două autobuze, 14 persoane au fost rănite.
În urma accidentului dintre cele două autobuze, 14 persoane au fost rănite.

 

Iniţial, au fost anunţate 20-30 de victime, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie. 7 ambulanţe SMURD, 5 ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, o autosanitară de transport victime multiple şi două autospeciale de descarcerare au fost trimise la intervenţie.