O persoana a decedat si cel putin sase au fost ranite dupa ce un tren de pasageri a deraiat marti in plin camp in estul Olandei, relateaza DPA si AFP.
Anuntul a fost facut de Han Noten, primarul orasului Dalfsen (situat la 120 km est de Amsterdam), in apropierea caruia s-a produs accidentul.
Trenul efectua o cursa intre orasele Zwolle si Emmen, din nord-estul Olandei. Conform unor martori, trenul de pasageri a lovit o platforma hidraulica mobila, ceea ce a provocat deraierea mai multor vagoane. Partea din fata a trenului a fost complet distrusa.
Operatorul feroviar Arriva a precizat ca persoana decedata este mecanicul de locomotiva. Doua persoane au fost spitalizate, iar alte patru au suferit rani minore.
La momentul producerii accidentului, in tren se aflau circa 15 persoane. Arriva este o sucursala britanica a companiei feroviare germane Deutsche Bahn.